Loteria căuta de șase luni câștigătorul premiului cel mare
„Am auzit la radio că se caută câștigătorul și m-am gândit: cum poți fi atât de prost încât să nu te duci să-ți ridici un astfel de câștig?”, a povestit acest tată de familie, care locuiește în Hessa (vestul Germaniei), citat într-un comunicat al companiei.
Loteria căuta de șase luni să identifice misteriosul câștigător, ajungând chiar să afișeze anunțuri în punctele de vânzare.
Cum a găsit bărbatul biletul câștigător într-o geacă uitată
Acesta nu știa că deținea combinația câștigătoare, cu numărul suplimentar, înscrisă pe bonul de casă, pus în martie anul trecut în buzunarul unei jachete uitate în dulapul familiei.
El a găsit biletul săptămâna trecută și a descoperit că era fericitul câștigător. În martie, s-a câștigat și premiul de 6 milioane de euro la Loto 6 din 49, în România.
Ce vrea să facă bărbatul cu banii câștigați la loterie
În ceea ce privește suma, aceasta va fi folosită în special pentru achiziționarea unei canapele noi și pentru a subzista nevoile copiilor cuplului, potrivit aceluiași comunicat, care nu precizează alte proiecte ale fericitului câștigător.
Acest eveniment neobișnuit a făcut înconjurul presei germane, în timp ce majoritatea câștigătorilor contactează de obicei compania în termen de două săptămâni de la extragere, a explicat aceasta presei la momentul căutărilor.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO


