Ciolacu: „Și eu, ca doamna purtătoare de cuvânt, am terminat Universitatea Ecologică”
„Și eu, ca doamna purtătoare de cuvânt, am terminat Universitatea Ecologică. Am venit cu diploma, s-au lămurit lucrurile. Nu era acreditată universitatea, normal că am dat licența la Universitatea București, la fel ca doamna purtător de cuvânt. Nu mi-aduc aminte să o fi întâlnit”, a declarat Ciolacu, la data de 28 noiembrie 2025, citat de Gândul.
Reacția lui Ciolacu nu este una întâmplătoare. În primul rând, ea vine în contextul scandalului legat de diploma de facultate a fostului ministru al apărării naționale, Ionuț Moșteanu.
În al doilea rând, vine pe fondul criticilor pe care le-a primit Ciolacu, atunci când era premier, fiind acuzat la vremea respectivă de faptul că avea studiile nefinalizate.
Astfel, Ciolacu subliniază că oamenii din echipa lui Bolojan nu sunt atat de dur criticați, pe cât a fost el.
„Normal că la pesediști e o problemă, și mai ales la foștii premieri”, a spus, ironic, Marcel Ciolacu.
Tot vineri, spiritele s-au încins, pe aceeași temă, și între ministrul Economiei, Radu Miruță, și deputatul Victor Ponta. Citește aici Scandal Ponta-Miruță pe tema diplomelor de facultate
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.


