Sara Patache devine Campioană Balcanică, iar Ebru Bolat urcă din nou pe podium într-un sezon de performanță România a obținut…
Browsing: Afaceri
Rata șomajului rămâne stabilă în septembrieÎn septembrie 2025, rata șomajului ajustată sezonier s-a menținut la 5,9%, nivel identic cu cel…
Potrivit ISU Argeș, a fost sesizat un accident rutier produs pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, la km…
Un jandarm l-a sancționat, joi seara, pe Marian Rădună, organizatorul evenimentului de comemorare a 10 ani de la tragedia din…
Șeful CNAIR, Cristian Pistol, mai spune că firma UMB Spedition se ocupă de lucrări se află în stadiul executării hidroizolațiilor…
El a spus că la Romatsa, care este o companie monopolistă în România, „anul acesta conducerea şi-a majorat salariile de…
China și Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord privind soluționarea unor probleme economice și comerciale de interes…
Încet dar sigur, Bucureștiul se pregătește de alegerea unui nou Primar General, dar asta nu înseamnă că acesta, odată venit…
Ceremonia solemnă a avut loc în Piața Sfântul Petru, în fața a peste 70.000 de credincioși veniți din întreaga lume…
Un studiu recent a arătat că activitățile ce implică creativitate, așa cum sunt dansul, lecțiile de artă sau de muzică,…

